”Primul ghiozdan” oferit de Consiliul Județean Maramureș va ajunge la elevii de clasa zero din 74 de UAT-uri

1
Până vineri, 6 septembrie 2019, Consiliul Județean Maramureș va distribui toate cele 2.322 de ghiozdane echipate pentru elevii care încep clasa zero luni, 9 septembrie. Distribuția a început miercuri, 4 septembrie, pe cinci rute, iar până vineri, acestea ajung în 74 din cele 76 de unități administrativ-teritoriale ale Maramureșului.
Parteneriatul a fost încheiat pentru al treilea an la rând între Consiliului Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile administrativ-teritoriale din județ, excepție făcând municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Proiectul a fost demarat în anul 2017, la inițiativa consilierului județean Liliana Moga, a fost susținut de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, iar în fiecare an a fost votat în unanimitate de toți consilierii județeni, indiferent de culoarea politică. Suma totală alocată în 2019 pentru achiziționarea ghiozdanelor și a rechizitelor aferente a fost de a 133.515 de lei fără TVA, iar prețul per ghiozdan este de 57,5 lei plus TVA. Miercuri, 4 septembrie 2019, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, însoțiți de consilierul județean Liliana Moga au distribuit ghiozdanele pe trei din cele cinci rute, acestea fiind deja predate administrațiilor locale din Baia Sprie, Vișeu de Sus, Bistra, Câmpulung la Tisa, Desești, Giulești, Oncești, Petrova, Poienile de sub Munte, Remeți, Repedea, Rona de Jos, Ruscova, Sarasău, Săpânța, Vadu Izei, Vișeu de Jos, Rona de Sus, Leordina, Bocicoiu Mare, Târgu Lăpuș, Băiuț, Cernești, Copalnic Mănăștur, Coroieni, Cupșeni, Dumbrăvița, Groși, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Suciu de Sus, Vima Mică, Borșa, Cavnic, Dragomirești, Săliștea de Sus, Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budești, Călinești, Ieud, Moisei, Ocna Șugatag, Rozavlea, Săcel, Șieu, Șișești și Strâmtura. Joi, 5 septembrie, ghiozdanele au fost distribuite pe ruta cinci, respectiv în Recea, Satulung, Șomcuta Mare, Valea Chioarului, Boiu Mare, Remetea Chioarului, Coaș, Săcălășeni, Coltău, Seini, Cicîrlău și Tăuții Măgherăuș. Ultima rută va fi acoperită în cursul zilei de vineri, 6 septembrie, ghiozdanele oferite de Consiliul Județean Maramureș urmând să ajungă pe ruta doi la Ulmeni, Ardusat, Ariniș, Asuaju de Sus, Băița de sub Codru, Bicaz, Fărcașa, Gârdani, Mireșu Mare, Oarța de Jos, Băsești și Sălsig.
Citește și:
- 18:45 - 📰 City break-uri de primăvară cu buget mic: destinații europene cu zboruri sub 200 de lei în martie
- 18:02 - România începe 2026 cu excedent bugetar, după majorări de taxe și reduceri drastice de cheltuieli
- 17:05 - Ana Maria Păcuraru: „Evacuarea personalului ambasadei SUA din Israel”
- 16:34 - Democrații cer compensații după anularea tarifelor lui Donald Trump: până la 1.700 de dolari pentru fiecare familie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











