Recomandări pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

dsvsa
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate DSVSA Maramureș recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.
”Suntem în plin sezon canicular, moment în care temperaturile de păstrare a alimentelor și inclusiv cele de comercializare trebuie să respecte anumite condiții. În acest sens la nivel de industrie, la nivel de abatoare, fabrici de procesare a cărnii se pune un accent deosebit în special pe zonele de depozitare, de tranșare, de manipulare și de expediție unde temperaturile sunt controlate. Colegii mei zilnic verifică aparatura care înregistrează aceaste tenperaturi. La nivel de piețe, de asemenea în zonele în care se vinde în special lapte în halele autorizate monitorizăm aceste temperaturi și rugăm cumpărătorii să sesizeze orice situație în care aceste temperaturi sunt improprii pentru păstrarea acestor alimente în condiții pe care legea le impune”, a precizat Vasile Pop, director executiv adjunct DSVSA Maramureş.
O atenție deosebită trebuie să acordăm și locului în care sunt depozitate legumele și fructele .
”De asemenea la legume/fructe este nevoie ca cei care sunt angrosisti să respecte condițiile de depozitare, nu recomandăm vinderea laptelui, a brânzeturilor în zone deschise, gen piețele volante. Poliția locală să își facă treaba și să încerce să nu mai permit accesul acestor comercianți la nivelul acestor zone de comercializare neautorizate”, a adăugat directorul executiv adjunct al DSVSA Maramureş.
Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguraţa Alimentelor județene vor face verificări pentru a se asigura că agenţii economici respectă aceste reglementări.
Citește și:
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
- 18:55 - John Healey vrea trupe britanice de menținere a păcii în Ucraina. Rusia avertizează: „Va prelungi războiul”
- 18:16 - Wiz Khalifa rămâne cu pedeapsa de 9 luni de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











