Recomandările pompierilor maramureșeni pentru sezonul rece

pmp
Pe parcursul sezonului rece, numărul de incendii produse în locuinţele şi gospodăriile cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de multe ori însemnate. Pentru evitarea pericolelor, pompierii vă recomandă respectarea mai multor măsuri.
La coșurile de fum:
- premergător și pe timpul sezonului rece, coșurile de fum trebuie verificate, curățate și reparate; aceste operațiuni se efectuează numai de către persoane specializate;- coşurile, burlanele şi canalele de fum trebuie să fie izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;- în poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători;
La exploatarea sobelor:
- copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;- înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;- este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;- se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba;- este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;- sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;- este interzisă amplasarea materialelor combustibile (haine, mobilier etc) la mai puțin de 1 metru de sobe;- în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;- cenuşa şi jarul provenite de la sobe se depozitează într-un loc special amenajat.
Citește și:
- 12:22 - Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
- 11:13 - Vremea azi, 1 martie: temperaturi peste normalul perioadei. Maximele ajung la 17 grade în unele regiuni
- 09:51 - 34 de zboruri anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
- 08:32 - 28 de copii din Vrancea sunt blocați în Dubai din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Aceștia se aflau într-o excursie cu școala organizată în vacanța intersemestrială
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











