Bătrân din Sighetu Marmației, mort în incendiul ce i-a afectat casa

Bătrân din Sighetu Marmației, mort în incendiul ce i-a afectat casa
Un bătrân din Sighetu Marmației a fost găsit decedat, luni, în propria locuință
Un bătrân din Sighetu Marmației a fost găsit decedat, luni, în propria locuință, după ce aceasta a fost afectată de un incendiu, care cel mai probabil a izbucnit din cauza efectului termic de la o sobă metalică.
Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați, ieri, 25 octombrie, prin apel S.N.U.A.U. 112 de către un tânăr despre faptul că a izbucnit un incendiu la un imobil pe strada Mocăniței din municipiu.
Potrivit IPJ Maramureș, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Sighetu Marmației, împreună cu un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri, unde, în incinta imobilului, au identificat cadavrul unui bărbat de 88 de ani din municipiu.
Cadavrul bărbatului prezenta urme de ardere, acesta fiind transportat la morga spitalului din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Pompierii aflați la fața locului au stins incendiul și au stabilit ca sursă probabilă efectul termic, mijlocul care ar fi putut produce aprinderea fiind soba fără acumulare de căldură (metalică).
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și distrugere din culpă.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
- 17:35 - Bătaie generală în Centrul Vechi: Fanii ucraineni veniți la un concert s-au încăierat cu un grup de motocicliști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














