Bucurie mare între suporterii handbalului din Baia Mare. Susţinătorii care vor achiziţiona abonamente la meciurile disputate pe teren propriu de echipele de handbal feminin şi masculin ale CS Minaur Baia Mare vor primi inclus în preţ un tricou de suporter.

Suporterii care vor dori să achiziţioneze abonament pentru ambele echipe vor plăti suma de 250 de lei, iar cei care vor opta pentru una singură, fie feminină sau masculină vor avea de plată 200 de lei. Consilierii băimăreni nu i-au uitat nici pe elevi, studenţi sau pensioari care vor primi o reducere de 50 de lei la abonamentele achiziţionate. Tricoul de suporter al echipei CS Minaur Baia Mare va fi inclus în preţul abonamentelor.

Suporterii echipei de fotbal vor plăti pentru abonamentul de acces la meciurile echipei de fotbal, care activează în Liga a III-a, suma de de 50 lei, iar pentru un bilet suma de 5 lei. Copiii cu vârsta sub 14 ani şi persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit.

Preţul biletului pentru meciurile din Liga națională a echipelor de handbal masculin şi feminin va fi de 10 lei/meci.

Articolul precedentExpoziție inedită de fotografie în Sighetu Marmației, semnată de fotograful Marc Schroeder
Articolul următorAplicația pentru Programul naţional de susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului devine activă