30 de elevi și însoțitori ai acestora din Raioanele Florești și Hîncești, din Republica Moldova, petrec momente de neuitat pe meleagurile maramureșene, în cadrul Taberei școlare internaționale, care are loc la cabana Clubului Sportiv Școlar nr. 2 din stațiunea Izvoare, în perioada 1 – 6 august 2019.

Tabăra este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Maramureș, oferind oaspeților pe peste Prut prilejul să descopere bogățiile culturale și spirituale ale Maramureșului și să participe la o serie de acțiuni educative și recreative care să contribuie la crearea de legături între comunitățile noastre și la întărirea sentimentelor de apartenență la valori și repere istorice comune.

După drumul lung din Republica Moldova până în Maramureș și o binevenită noapte odihnă la Izvoare, la aproape 1000 m altitudine, oaspeții au petrecut prima zi de tabără în Baia Mare, unde au vizitat așezăminte culturale și istorice locale, fiind însoțiți de profesori mentori din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și de reprezentanți ai Biroului Relații Internaționale din cadrul Consiliului Județean Maramureș, respectiv Mihaela Lițe, șef Birou și consilierul superior Margareta Căpîlnean.

Elevii și profesorii moldoveni au fost impresionați de colecțiile de minerale și roci ale Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, au călătorit virtual printre stele la Complexul Astronomic Baia Mare și au făcut cunoștință cu moștenirea istorică a locului, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Periplul educațional în Baia Mare, din data de 2 august 2019, a cuprins și vizita la Muzeul Satului din cadrul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, unde oaspeții au admirat monumente de arhitectură populară specifice celor patru zone etnografice ale județului Maramureș, bucurându-se de liniștea și pitorescul satului maramureșean.

În a doua zi de vacanță în Maramureș, elevii și profesorii din Florești și Hîncești s-au recreat la Bazinul de înot din Baia Mare și au mers în drumeție în Poiana Soarelui din stațiunea Izvoare, împreună cu mentorii taberei.

Programul zilei de duminică, 4 august, a cuprins întâlnirea participanților la tabără cu specialiști de la Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, care au prezentat echipamentele utilizate în salvarea montană pe timp de vară, sfaturi pentru organizarea unei drumeții, aspecte de conduită și comportament, precum și sfaturi pentru gestionarea unui incident în zona montană. Demonstrațiile practice, explicațiile și poveștile salvatorilor montani au fost foarte apreciate de elevii moldoveni, toți fiind impresionați de importanța acestei meserii care implică pasiune pentru tot ce înseamnă munte  și dedicare pentru salvarea vieților celor aflați în dificultate pe munte. Activitățile recreative ale taberei au continuat duminică după amiaza, împreună cu profesori de la Clubul Școlar Sportiv Baia Sprie.

„Excursia în Maramureșul Istoric a fost  parte a programului taberei  din data de 5 august, incluzând vizita la Cimitirul vesel de la Săpânța, la câteva repere ale municipiului Sighetu Marmației, precum și la Mânăstirea Bârsana.Tabăra școlară internațională în Maramureș pentru elevi și însoțitori din Republica Moldova se încheie în 6 august 2019, la reușita acesteia contribuind buna colaborare dintre Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, precum și implicarea instituțiilor culturale și a serviciilor publice subordonate Consiliul Județean Maramureș” au arătat reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

 

Articolul precedentInconștiență la volan. S-a urcat băut la volan cu un copil de 4 ani în mașină
Articolul următorBărbatul care a donat o ambulanță spitalului din Sighet spune că nu este exclus să mai facă astfel de gesturi. Ce a declarat Liviu Bledea