Un tânăr din Borșa, care se afla la muncă în Italia, a fost arestat sâmbătă de autoritățile iltaliene, după ce acesta ar fi violat și ucis fetița de doar un an și jumătate a iubitei sale, cu care locuia de aproximativ 3 luni. 

 

Cel care a comis monstruoasa faptă se numește Gabriel Robert Marincat, are 25 de ani și este rezident în la Lentate sul Seveso.

Potrivit stiridiaspora.ro, de trei luni, bărbatul locuia în aceeași casă cu fetița pe care a violat-o și cu mama acesteia, Silvia Barni, o italiancă de 24 de ani. Românul este acuzat de maltratare care a dus la moartea unui copil și violență sexuală împotriva unei persoane sub vârsta de zece ani.

„A tras de un cablu și i-a căzut în cap radiatorul, dar nu părea ceva grav, fata a continuat să se joace”, a declarat românul de 25 de ani, căruia iubita îi lăsase în grijă fiica de un an și jumătate.

Abia în jurul orei 18.00, bărbatul susține că a observat că micuța se simte rău. Prima care a realizat gravitatea situației a fost bunica copilului. Femeia și-a găsit nepoata inconștientă și cu o cămașă pătată de vărsături și a alertat serviciile de urgență.

Potrivit media din Italia, fetița ar fi murit în drum spre spitalul din Bergamo, unde a fost transportată de urgență cu elicopterul.

La autopsie, medicii au constat însă că decesul fetiței nu are nicio legatură cu presupusa lovitură suferită din cauza radiatorului, că că micuța de doar un an și jumătate a fost bătută și violată. Legiștii au arătat că fetița suferise leziuni compatibile cu traume contondente în diferite zone ale corpului, precum și răni compatibile cu abuzuri sexuale. Fetița a murit în ziua în care Gabriel Robert Marincat a avut-o în grijă, așa că autoritățile s-au îndreptat către el.

Cu câteva zile înainte să fie arestat, românul a fost alungat din casă de mama copilului, care, probabil, și-a dat seama că ceva nu se leagă în povestea îndrugată de el.

Românul a fost arestat sâmbără, sub acuzația de maltratare și violență sexuală în Lentate sul Seveso (Monza și Brianza), acasă la mama sa, unde se mutase după încheierea relației cu fosta sa parteneră.

Prima infracțiune, care a dus la moartea victimei, poate fi pedepsită cu o condamnare de maximum 24 de ani de închisoare, în timp ce pentru violența sexuală poate primi până la 20 de ani după gratii.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentCHECK-IN. Clădire de patrimoniu, demolată fără autorizație
Articolul următorFOTO/VIDEO: Trei traficanți de droguri din Maramureș, arestați preventiv! Ce cantități de droguri au găsit procurorii la percheziții