Astăzi, principalul suspect în cazul fetiţei ucisă si violată a ajuns în faţa judecătorilor maramureșeni.

Alex, adolescentul în vârstă de 17 ani a violat-o și apoi a ucis-o pe Estera în vârstă de numai 5 anișori, în 30 aprilie 2018, care locuia în zona fostului Combinat Cuprom.

Tânărul nu a stat ascuns şi timp de un an şi două luni, se afla în permamenţă în apropierea familiei fetiței și a fost printre cei audiaţi de către anchetatori.


Abia după ce s-au reexaminat probele anchetatorii l-au ridicat și l-au dus la audieri din nou.
Alex era elev la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din Baia Mare, în clasa a IX-a iar oamenii legii l-au ridicat din oraşul Seini, unde muncea ca zilier şi apoi l-au dus la sediul fostului Combinat pentru a reconstitui fapta.

Apoi acesta a fost prezentat încătuşat, în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul nu a dorit să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliști.

Articolul precedentCod roșu de ploi torențiale și grindină în Maramureș
Articolul următorPrins în flagrant în timp ce vindea droguri