Tenismenii sigheteni au participat de curând la Cupa de iarnă. Și de această mulți sportivi s-au făcut remarcați în cadrul competiției și au fost premiați.
Cupa de iarnă a fost pregătită din timp de organizatori și a reunit participanți la categoria jurniori dar și seniori. Cei mai buni dintre ei au plecat acasă cu diplome și medalii.
”Am făcut competiție indoor, având în vedere că este un singur teren este foarte greu să organizezi o competiție, dar pe parcursul mai multor zile am reușit să o finalizez. Dintre jucători îi menționăm, la baieți, pe Răzvan Dulugea, Cristopher Nistor, Alexandru Petrovan, Vlad Hrițu, Alessandro Tivadar. La fete s-au remarcat Nicola Codrea, Carla Oros, Vanesa Rusneac, Yanira Herman, Ionela Sima dar și alții. Competiția s-a desfășurat după un sistem și un regulament adoptat de mine și a avut succes”, a precizat Eugen Mihaljek, organizator.
La seniori locul 1 a fost câștigat de Adrian Lenghel, Zoltan Csilik, pe locul 2 s-au clasat Sorin Dulugea, Zoltan Csilik iar locul 3 le-a revenit Simona Dunca și Anita Turda.