După ce au comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, doi maramureşeni şi-au pierdut libertatea. Este vorba de un băimărean de 42 de ani, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare şi un bărbat de 38 de ani, domiciliat în comuna Câmpulung la Tisa, condamnat la 2 ani şi 7 luni închisoare.

Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi ieri de poliţişti şi depuşi în penitenciar în vederea executării pedepselor.

IPJ Maramureș:  ”Fiţi responsabili când urcaţi la volanul autoturismelor! Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea fără permis, conducerea unui autoturism neînmatriculat, punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia constituie infracţiuni, iar comiterea lor vă poate costa libertatea!”

Articolul precedentO sumă de bani sustrasă dintr-o locuinţă, recuperată la scurt timp de poliţiştii din Cavnic
Articolul următorTenismenii sigheteni au participat la Cupa de iarnă