Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, este cunoscut ca fiind un mare cuceritor al politicii dâmbovițene. De numele său sunt legate mai multe nume ale unor tinere frumoase și celebre în presa mondenă. Ce ascunde viața tumultoasă a celui mai controversat ministru postdecembrist?

Un clip postat pe o rețea socială s-a viralizat rapid în sațiul public, odată cu mega scandalul Umbrărescu, afaceristul intrat în cârdășie cu probabil cel mai controversat ministru postdecembrist, Sorin Grindeanu. Patru oameni au murit și alți cinci au fost răniți grav într-o explozie produsă la magistrala de gaz de la Călimănești, pe șantierul păstorit de Dorinel, regele asfaltului, prieten de nădejde al ministrului. „M-aș bucura să avem mai mulți constructori de acest tip”, își lăuda ministrul prietenul, mai ales pentru faptul că Umbrărescu își punea muncitorii să lucreze noaptea pe șantiere. Tot noaptea s-a produs și tragedia mortală care a îndoliat atâte familii.

Potrivit presei, Grindeanu are numai cuvinte de laudă și pentru prietene, mai ales pentru cele bune. Jurnaliștii de cancan au săpat adânc în trecutul intim al ministrului, iar ce au găsit acolo este dovada pură că viața chiar bate filmul!

Imagine

Mihaela Grindeanu și Sorin Grindeanu

Căsătorit de două decenii cu Mihaela, Sorin ar fi călcat strâmb deseori. Abandonându-și soția la Timișoara, Sorin Grindeanu a început o viață tumultoasă în Capitală. Nu de puține ori a fost văzut în compania unor fotomodele celebre care, mai devreme sau mai târziu, au ajuns să ocupe poziții călduțe în instituții ale statului sau în PSD.  

Sorin Grindeanu, donjuanul din politica dâmbovițeană

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, este cunoscut ca fiind un mare cuceritor al politicii dâmbovițene. De numele său sunt legate mai multe nume ale unor tinere frumoase și celebre în presa mondenă, precum Roxana Iliescu, fotomodelul Cătălina Miriță sau, mai nou, fotomodelul Roxana Ilie. 

Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță, Miss Buzău, vacanță în Insulele Azore, pe bani publici

Imagine

În perioada cât a fost șef la ANCOM, Sorin Grindeanu a trăit cu fotomodelul Cătălina Miriță. Grindeanu și consiliera sa, Miss Buzău, figurează în sistemul ANCOM că au fost în insulele Azore pe bani publici, la o plenară de comunicații poștale. Vacanța exotică nu avea nicio legătură cu activitatea ANCOM, totul fiind doar o vacanță de lux pentru Grindeanu și Miriță.

Imagine

Cătălina Miriță

Întrebat cum a ajuns un model de 24 de ani să fie numit în funcția de consilier, Grindeanu a răspuns: „Sunt criteriile mele, nu vreau să intru în amănunte.” Și mai interesant este faptul că mandatul Cătălinei Miriță a încetat la ANCOM odată cu plecarea lui Sorin Grindeanu. Sedusă și abandonată, așadar?

Roxana Ilie, fotomodelul plasat de PSD la ANRE

Imagine

Roxana Ilie

Odată cu venirea PSD la guvernare, Grindeanu a fost văzut des alături de fotomodelul Roxana Ilie. Tânăra este administrator al firmei Look Outdoor SRL, societate care are contracte pentru servicii de presă și propagandă cu PSD. A fost angajată recent la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE, instituție aflată sub controlul aceluiași partid. 

Fotomodelul de renume Roxana Ilie este o prezență constantă în publicațiile de cancan din România. Pare că formele sale apetisante i-au sucit mințile ministrului Sorin Grindeanu, având în vedere că, odată ce a pus mâna pe ea, Compania Look Outdoor SRL a explodat din punct de vedere al afacerilor. În iunie 2020, Roxana Ilie i-a preluat 50% din părțile sociale și i-a devenit administrator. În acel an, în care au avut loc două rânduri de alegeri, cifra de afaceri a firmei a crescut de 835 de ori față de anul anterior. 

 

Articolul precedentAdrian Porumboiu: Buzatu l-a făcut mare pe Farmazon. La el se duceau toate contractele CJ. Dezvăluiri de senzație la Culisele Statului Paralel
Articolul următorAngajarea răspunderii pe noile taxe, pe masa Guvernului. Ședință crucială la Palatul Victoria