Coloană de maşini care se întinde pe aproximativ 2 kilometri de-o parte şi de alta a podului peste râul Lăpuşel, între localităţile Recea şi Şomcuta Mare, de asta au parte şoferii zilele acestea pe DN 1C.

Motivul sunt reparaţiile care se realizează la pod, acolo unde oficialii susţin că o groapă adâncă puneam în pericol circulaţia auto. Faptul e real, semnalat de mulţi şoferi de luni de zile în aplicaţia Waze care îi atenţiona mereu “pericol raportat în faţă”.

Şi ca treaba să fie făcută temeinic, lucrătorii au primit ordin să radă tot podul şi să aştearnă un strat nou de asfalt. Lucru bun de altfel, dacă lucrările nu s-ar executa în dulcele stil românesc: doi muncim, trei stăm şi ne uităm.

Data de finalizare a lucrărilor nu a fost dată publicităţii, până atunci şoferii care se îndreaptă spre Dej sau Cluj Napoca ori vin spre Baia Mare trebuie să se înarmeze cu aproximativ 30 de minute de răbdare…pe sens.

Articolul precedentDSVSA a dispus o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în Maramureș
Articolul următorAccident grav în Sighet. 2 mașini au fost serios avariate