Echipa Salvamont Maramureș a intervenit ieri în cazul unei turiste de 19 ani, aflata în drumeție pe parția Moski, în coborâre de la Mogoșa.
În coborâre aceasta a alunecat și în căzătură a suferit traumatisme multiple, cranian cu pierdere de cunoștință, membru superior drept și membru inferior drept cu posibilă fractură.
Echipa de prim răspuns aflată în patrulare a intervenit în mai puțin de 25 de minute de la apel și ajunsă la fața locului a acordat primul ajutor.
Victima a fost coborâtă până la punctul de acces al ambulanței unde a fost predată în siguranță, fiind apoi transportata la spital pentru investigații.