Un băimărean a fost reținut și poate ajunge după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce a dat foc unei case din orașul Seini. Bărbatul este suspectat că ar avea probleme psihice.

 

Polițiștii din Seini au luat, luni, măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

În fapt , în 17 februarie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Cărămidăriei din Seini are loc un incendiu la un imobil.

„La fața locului polițiștii au identificat proprietarul imobilului ca fiind o femeie de 43 de ani, iar din verificările efectuate polițiștii au constatat faptul că bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 34 de ani din Baia Mare, care a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Sighetul Marmaţiei, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.

În cursul zilei de azi, 23 februarie urmează a fi prezentat la Judecătoria Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă  pentru 30 de zile”, a transmis Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentCHECK-IN. Cum poate plăti angajatorul școala copilului
Articolul următorRaport INSP: Noua tulpină SARS-CoV-2 din Marea Britanie circulă deja în jumătate dintre județele țării!