Tragedie duminică seara în Sighetu Marmației. Un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în sistemul de protecție specială al DGASPC Maramureș, și-a pierdut viața după ce a căzut de pe un bloc de 10 etaje. Cazul este cercetat de către autorități, spre a se stabili dacă e vorba de o sinucidere.

Potrivit DGASPC Maramureș tânărul, care urma să împlinească anul acesta 18 ani, a intrat în sistemul de protecție specială în anul 2002, în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență Baia Mare, ulterior fiind dispusă măsura de plasament la un asistent maternal profesionist. In anul 2014, în urma evaluărilor făcute, Comisia pentru Protecția Copilului Maramureș a decis mutarea tânărului într-o casă de tip familial din Sighetu Marmației.

Începând cu anul 2015, din cauza manifestărilor sale, tânărul a fost în repetate rânduri consultat la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj-Napoca, fiind în evidențele respectivei instituții pentru tratament medical. In ultimii trei ani, medicii au decis ca fiind necesară și internarea repetată a acestuia pentru tratamente de specialitate. Reprezentanții DGASPC Maramureș precizează că, de la intrarea în sistemul de protecție al DGASPC, tânărul a beneficiat de suport si consiliere psihologică permanentă din partea specialiștilor instituției, iar începând cu luna octombrie 2018, inclusiv de ședințe de psihoterapie.

”În baza informațiilor pe care instituția noastră le deține, în săptămâna anterioară, tânărul a părăsit casa de tip familial fără învoire, revenind în centrul social în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Conform procedurilor legale, personalul casei de tip familial a anunțat poliția despre faptul că tânărul a părăsit locația fără învoire. Revenit în centrul social, acesta a părăsit din nou locația, tot fără învoire, în data de 7 aprilie 2019, fapt consemnat de educatorul de serviciu în registrul de evidență a învoirilor. In jurul orei 19.45, educatorul de serviciu a contactat telefonic șeful de centru și psihologul, comunicându-le faptul că, în baza informațiilor primite de la organele de poliție, există probabilitatea ca minorul să fie decedat, în urma unui act suicidal.Precizez că în urma acestui tragic eveniment conducerea DGASPC Maramureș a dispus reevaluarea în regim de urgență a tuturor copiilor/tinerilor cu probleme comportamentale din sistemul de protecție și includerea lor într-un program de monitorizare strictă”, a declarat Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș.

Concomitent sunt continuate ședințele de psihoterapie și de consiliere psihologică a tinerilor cu probleme, măsură dispusă și pentru restul beneficiarilor aflați în Casa de Tip Familial din care provine tânărul decedat.

 

Articolul precedent„Operaţiunea CUTIA” în liceele din Maramureş
Articolul următorÎnfrângere grea pentru handbalistele de la Minaur