Copiii sunt în vacanța de vară iar parcurile și locurile de joacă din Sighetu Marmației sunt mai populate în această perioadă. Viceprimarul Ildiko Bereș a declarat că toate locurile de joacă au fost verificate și sunt autorizate însă le recomandă părinților să fie atenți la aparatele de joacă pe care le folosesc copiii pentru că pot să apară defecțiuni de pe o zi pe alta.
”În Sighetu Marmației toate jocurile amplasate în parcuri sunt autorizate și au fost verificate, dar avem marea rugămite, ca părinții în momentul în care ies cu copiii la joacă să se uite la aparatele pe care urcă copiii deoarece pot să apară anumite defecțiuni, chiar de la o zi la alta”, a spus Ildiko Bereș, viceprimar Sighetu Marmației.
Unii părinți sunt de părere că multe din locurile de joacă din Sighet sunt periculoase și copiii nu le pot folosi.
”Ar putea fi mai bine puse la punct parcurile, topoganele se mișcă, sunt rupte. Eu vin zilnic cu copilul și toți vecinii care au copiii mici vin. Cât de cât mai întreținute să fie și să se facă curățenie la locurile de joacă”, a mărturisit o sigheteancă.
Oamenii au mai precizat că și-ar dori să se repare locurile de joacă pentru a nu-i pune în pericol pe copii iar cei care le distrug să fie trași la răspundere.