În perioada 17 – 21 aprilie 2020 la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-au înregistrat 20 de nașteri, dintre care 14 au fost băieți și 6 fete, potrivit informațiilor transmise de către dr. Pîrvănoiu Margareta, medic șef secție Neonatologie.
Cel mai micuț nou născut a cântărit doar 2600 de grame. Cea mai mare greutate la naștere, în perioada menționată, a fost de 4700 de grame. Primii copilași veniți pe lume în Noaptea de Înviere au fost doi băieți, de 3700 grame și 4000 grame, care au adus bucuria în familiile lor, la orele 3:20, respectiv 5:30.
Echipele de specialiști din cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au acordat asistență medicală pentru 395 de persoane în perioada 17 aprilie, ora 8:00 – 21 aprilie, ora 8:00. Aproximativ 107 dintre persoanele ajunse la urgență au constituit cazuri critice, de cod roșu și galben. Pacienții au prezentat patologie diversă (infecții respiratorii, cazuri neurologice, cardiace etc.), a precizat medicul șef UPU –SMURD, dr. Dan Roman.
“Ne bucurăm că maramureșenii au înțeles că trebuie să rămână în casă și îi încurajăm, în continuare, să respecte măsurile de siguranță, pentru a rămâne sănătoși. Mulțumesc angajaților spitalului care s-au aflat la datorie în această perioadă. Vă asigurăm că facem toate eforturile pentru a depăși, împreună, aceste încercări”, transmite jr. Oros George-Alexandru, manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare.
Referior la perioada sărbătorilor de Paște din 2019, vă amintim că,
- În perioada 26 – 29 aprilie, la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare s-au înregistrat 23 de nașteri, dintre care 9 au fost băieți și 14 fete. Primul născut în Noaptea de Înviere a fost un băiețel, de 4 kilograme, care a adus bucurie în familia lui, la ora 4:10 (duminica, 28 aprilie 2019).
- În perioada 26 aprilie, ora 8:00 – 30 aprilie, ora 8:00 la UPU au ajuns 871 de pacienți, dintre care 180 de cod roșu și galben.