În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 

La activitățile desfășurate ieri, 28 august, au participat 161 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

 

Astfel, la nivelul județului Maramureş, echipele mixte de control au executat şase acțiuni punctuale. În cadrul acestor activităţi au fost verificate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate,  18  mijloace de transport public în comun și au fost legitimate 472 de persoane.

 

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, astfel:

– 4 sancțiuni pentru fapte de natură economică în context COVID-19; 

– o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 în context COVID – 19.

 

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 29 august: 1.365 infectați, 332 vindecați, 32 decedați, 490 internați în ATI! Vezi situația din județul tău
Articolul următorRaed Arafat: Copiii să stea acasă dacă au orice simptom de răceală. Revenirea la starea de urgență, o opțiune