Ziua Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referință în istoria și conștiința poporului român. Este o zi care, dincolo de semnificația ei strict istorică, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc.

La ceremonialul militar-religios desfășurat în Baia Mare au participat autoritățile județene și locale, preoți, comandanți și șefi ai unităților și instituțiilor aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Baia Mare, veterani de război.

Cei prezenți la ceremonial au participat la serviciul religios, sfințirea coroanelor de flori depuse ulterior la Monumentul Ostașului Român și la defilarea Detașamentului de Onoare.

 

Articolul precedentPovestea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației
Articolul următor”Festivalul Arte+” în Maramureș, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România