Ziua Internaţională a Toleranţei, sărbătorită anual pe 16 noiembrie, a fost marcată ieri și în Sarasău printr-o serie de activități. Acţiunile educative, ce i-au vizat în primul rând pe copii, au fost organizate în cadrul proiectului ” Toleranța, alternativa violenței”, care a ajuns anul acesta la a VI-a ediție.

 

Copiii de la mai multe școli din Maramureș îndrumați de cadrele didactice au prezentat câteva momenet artistice prin care au dorit să reamintească că intoleranţa este generatoare de violenţă şi, totodată, să îndemne oamenii să trăiască în pace şi respect.

 

”La căminul cultural din Sarasău se desfășoară prima activitate din cadrul proiectului <<Toleranța, alternativa violenței>>, ajuns la cea de-a VI-a ediție. Parteneri în acest proiect ne sunt 10 școli din imediata vecinătate iar organizatori sunt Școala Gimnazială Sarasău și Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa. În cadrul acestui proiect sunt foarte multe activități, credem noi că sunt interesante, câte una în fiecare lună în cadrul școlilor. Aceste activități încurajează respectul, cooperarea, dialogul”, a precizat Daniela Lazăr, directorul Școlii Gimnaziale Sarasău.

”Această activitate este proiectul meu de suflet, țin foarte mult la această valoare, toleranța, o valoare importantă pentru democrație, pentru noi toți, pentru a trăi într-o lume stabilă, plină de securitate și de pace și este bine să îi învățăm pe copii de mici să nu fie rasiști, să nu fie xenofobi, antisemiți și să se iubească și să se respecte pentru diferențele dintre ei”, a adăugat Maria Balea, organizator.

 

”Mă bucur că de fiecare dată când venim la Sarasău suntem primiți cu foarte multă căldură și e foarte bine că acești copiii de diferite etnii, ucraineni, maghiari și români se înțeleg atât de bine, se simt bine și pot colabora într-un proiect atât de important pentru noi”, a mărturisit Carol Dembrovski, directorul Școlii Gimnaziale Câmpulung la Tisa.
Articolul precedentAdversar galonat pentru CSM Sighet
Articolul următor2 localități din Maramureș au primit statutul de stațiuni turistice de interes local