Și anul acesta, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită în Sighetu Marmației printr-o serie de manifestări. Evenimentul a debutat cu o slujbă, urmată de discursul oficialităților și un program artistic.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni se marchează anual pe data de 15 martie. Pe lângă comunitatea maghiară, la eveniment au luat parte și autoritățile locale și județene.

”Cu mare bucurie am ales să fiu astăzi alături de dumneavoastră. Ziua maghiarilor de pretutindeni este un moment important pentru comunitatea maghiarilor și din Sighetu Marmației de aceea cu mare drag am venit la voi și este un bun prilej de a ne aduce aminte relațiile bune care ne leagă pe noi, cetățenii români și maghiari. Dumnezeu a ales cu mulți ani în urmă să fim împreună, să conviețuim împreună. Eu sunt din Sighetu Marmației, aici m-am născut, aici am copilărit, aici m-am format ca om de aceea îmi aduc cu drag aminte că am avut profesori și colegi maghiari, cei mai buni prieteni din copilărie au fost maghiari. Cred că împreună am reușit să contribuim la bunăstarea acestui oraș”, a precizat prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan.

Manifestările dedicate Zilei Maghiarilor s-au încheiat cu depunerea de coroane.

Articolul precedentIncendiu în Călinești. Două persoane au fost grav rănite
Articolul următorTreceri de pietoni periculoase în Sighetu Marmației