Organizarea referendumului pentru familie nu este pusă în pericol, deși, la nivelul județului Maramureș, au fost înlocuiți peste 100 de președinți ai secțiilor de votare.  Până joi dimineața, aproximativ 160 de președinți de secții de votare din județul Maramureș au fost înlocuiți sau se aflau în procedură de înlocuire, au declarat oficialii Biroului Electoral Județean.

La nivelul județului vor fi amenajate 435 de secții de votare. Joi dimineața, 430 dintre acestea aveau deja președinții înlocuiți. Motivele invocate de cei care au ales să se retragă au fost personale. Potrivit legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare primeşte indemnizaţia de 10% din salariul de bază minim brut pe ţară pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc indemnizaţia de 5% din salariul de bazã minim brut pe ţară, pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile. Salariul minim este de 1.900 lei, iar preşedinţii ar urma să primească 190 lei/zi, impozabil și membrii secţiilor de votare câte 95 lei/zi, impozabil.

Articolul precedentUn bărbat fără permis și cu alcoolemie de 1.40 mg/l în aerul expirat a provocat un accident cu cinci victime
Articolul următorHANDBAL: Meci devansat pentru fetele de la CS Minaur