Testare în masă în Maramureș pentru identificarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.Consiliul Județean Maramureș a aprobat proiectul „TESTĂM PENTRU SĂNĂTATEA MARAMUREŞENILOR”, o inițiativă prin care se dorește ca, până la finalul anului, să fie testați COVID-19, gratuit, 50.000 de beneficiari din județ care nu se înscriu în definițiile de caz prezentate în Metodologia națională de testare.

Proiectul prevede achiziționarea de teste automate pentru aparatele Real-Time PCR, astfel încât să se reducă atât timpii, cât și riscurile și costurile testării. Acesta urmărește, de asemenea, sprijinirea mediului de afaceri prin testarea angajaților operatorilor economici din județ, astfel încât activitatea economică să poată fi reluată.

Principiul testării în masă a maramureșenilor se referă la o nouă metodă de testare, și anume testarea de grup prin metoda „POOLING”, posibilă prin utilizarea capacității de testare automată a laboratoarelor de biologie moleculară.

La nivel național, sunt puține administrații locale care au implementat un astfel de proiect de testare în masă. După București și Bihor, Maramureșul este a treia administrație din țară care propune un program de testare, paralel cu cel stabilit de Ministerul Sănătății.

 

 

Articolul precedentMARAMUREȘ: Controale la angajatorii şi lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecţii,  pielărie şi încălţăminte
Articolul următor95 de agenţi economici verificaţi şi cinci dosare penale întocmite de către Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice