A început reabilitarea Drumului Județean 182 B între Șomcuta Mare, Mireșu Mare și Remeți pe Șomeș. Acesta este primul din cele șase șantiere care vor fi deschise în acest an pe drumurile județene din Maramureș, valoarea totală a lucrărilor în infrastructura rutieră fiind de peste 100 de milioane de euro, spun reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

În ceea ce privește reabilitarea DJ 182 B, valoarea investiției este de 25 de milioane de lei, iar lucrarea trebuie finalizată în acest an.

”Am efectuat o vizită la șantierul deschis pe drumul județean care leagă Șomcuta Mare de Mireșu Mare și Remeți pe Someș și m-am declarat mulțumit de ceea ce am văzut în teren, lucrările fiind în toi. Alături de mine s-au aflat și primarii din Șomcuta Mare și Mireșu Mare, respectiv Gheorghe Buda și Ioan Mătieș. M-am bucurat să văd că există mobilizare din partea constructorului, dar în special am observat că s-a reușit corelarea lucrărilor de reabilitare a drumului județean cu lucrările care se efectuează în Mireșu Mare la canalizare, aducțiunea de apă și rețeaua de gaz. Aceste proiecte finanțate în Mireșu Mare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, sunt în sumă de aproape 30 de milioane de lei, bani alocați de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, a declarat prețedintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. 

Primarii Gheorghe Buda și Ioan Mătieș au subliniat faptul că lucrările care se execută în această perioadă pentru reabilitarea infrastructurii rutiere sunt așteptate de multă vreme de localnici, iar activitatea de reabilitarea a DJ 182 B este corelată cu multe alte proiecte care se desfășoară în zonă, atât pe fonduri guvernamentale, cât și europene.

 

Articolul precedentDoi maramureșeni printre cei mai buni purtători de cuvânt din cadrul MAI
Articolul următor3,1 milioane de lei pentru reabilitarea bazinului descoperit din cadrul Complexului Sportiv Național „Lascăr Pană”