Oaspetele bibliotecii: artist fotograf Mariana Scubli, Sighetu Marmaţiei.

Luni, 11 febuarie,ora 17.00,  Salonul Artelor, Uniunea Artiştilor Plastici – Sucursala Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul „Salonului de foto-grafie”. Expun: Ovidiu Corzan, Ovidiu Dragomir, Răzvan Fechete, Tudorel Ilie, Victor Mihalca, Alec Portase, Gheorghe Porumb, Felician Săteanu, Ştefan Selek, Elisabeta Veress. Expoziţia poate fi vizitată la Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, conform programului bibliotecii, până în data de 25 februarie.

Joi, 14 februarie, ora 17.00, Salonul Artelor, Cabinetul de Medalii – va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Voi vedeţi ce văd eu” a artistei Mariana Scubli (alias MS NEVA), din Sighetu Marmaţiei. Expoziţia cuprinde 30 de instantanee fotografice şi se doreşte a fi o introducere în a înțelege secunda de aur, ceea ce avem acum, ceea ce vom pierde din moștenirea noastră, referitor la meșteșuguri, tradiții, port. Expoziţia va putea fi vizitată la Salonul Artelor (Cabinetul de Medalii) din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” în perioada 14-26 februarie, conform programului bibliotecii. Vor lua cuvântul în deschiderea expoziţiei: artistul fotograf Felician Săteanu, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. Curator: artist plastic Ştefania Adela Pop.

„Voi vedeți ce văd eu’’ – o introducere în a înțelege secunda de aur, ceea ce avem acum, ceea ce vom pierde din moștenirea noastră, meșteșuguri, tradiții, port.

”Mariana Scubli s-a născut la Oradea, de profesie inginer, a avut de mic copil tangență cu universul artistic (a studiat vioara la Liceul de Muzică și Arte plastice din Oradea) și-a petrecut acolo 20 de ani din viață că mai apoi să ajungă în Maramureș unde și-a construit alt univers, familie, prieteni, artă. Daca la inceput pentru Mariana Scubli fotografia a fost un hobby, acum ea este responsabilitate, tarie de caracter, sinceritate, realitate! Fotografia este la îndemână tuturor în zilele noastre dar, fotografia artistică  pune întrebări asupra modurilor în care vedem realitatea și răspunde prin imaginile ce ne sunt prezentate. Fotografia presupune cultivarea aceloraşi lucruri ca şi la orice altă formă de expresie artistică. În primul rând, este nevoie de concentrare, ceea ce cuprinde geometrie, inspirație, expunere, sentimente, trăiri, suflet, chip, oameni. Fără acestea, timpul,  expunerea, diafragma, sensibilitatea, aparatul de fotografiat, lumina, secunda, oglinda nu-și găsesc materialitatea.

Pentru a realiza o fotografie, aduci odată cu fotografia și o parte din tine, din tot ce ești, tot ce ai citit, văzut, trăit, o parte din toți oamenii pe care i-ai întâlnit, o parte din toată muzica pe care ai ascultat-o, o parte din lumea pe care o iubești.(Fotograf – M.Scubli NEVA) M.Scubli NEVA  ne oferă cu generozitate câteva din bucuriile, trăirile și realizările ei în domeniul fotografic. Ea expune și se expune în fața criticilor, dar și aprecierilor iubitorilor de fotografie, cu candoarea unui copil care a descoperit tainele și bucuria jocului. Lumina, umbră, culoarea, compoziția, metaforă, mijloacele de expresie, sunt elementele cu care reușește să jongleze și să le combine în mod fericit în exprimarea „scrierii cu lumină”. Îi salutăm prezența în spațiul public și îi dorim succes. (Fotograf, consultant artistic – Felician Sateanu). Așa cum Leonardo da Vinci a afirmat că “pictura este un lucru spiritual”, putem considera și noi că fotografierea este o îndeletnicire spirituală: partea materială este doar un banal substrat, un suport, un purtător de mesaj, dar important este… mesajul. (Fotograf  – Peter Lenghel). Cred că nu știe cât este de puternică atunci când ține în mână aparatul de fotografiat. Trebuie să te ancorezi bine pentru a putea privi și simți realitatea împletită cu sinceritatea Marianei! Unele trăiri sunt atât de greu de pus în cuvinte, pasiune, culoare, expresivitate, portret, coordonare, sincronizare.” (Artist plastic, consilier cultural – Ștefania Adela Pop)

Activităţi extramuros  din săptămâna 11 – 16 februarie 2019

Secția pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”     

În data de 11 februarie, bibliotecara Paula Roman de la Secția pentru copii va prezenta covorul povestitor „Mănuşa” preşcolarilor din grupa mică şi mijlocie de la Grădiniţa Nr. 28 (director Cornelia Sabău). În data de 12 februarie, bibliotecara Mara Popovici de la Secția pentru copii va prezenta covorul povestitor „O noapte cu ninsoare” preşcolarilor din grupa mare şi grupa maghiară – program scurt şi prelungit – de la Grădiniţa Nr. 30 (director Anamaria Dutca).

Filiala „Nicolae Iorga”

În data de 12 februarie, va avea loc la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director prof. Boloş Mihai) prezentarea covorului povestitor „La fermă”, realizată de bibliotecar Mirela Avram de la Filiala „Nicolae Iorga” pentru elevii clasei pregătitoare A Step by Step (înv. Rodica Horgoș și Alina Benea) și pentru elevii clasei pregătitoare B (înv. Liliana Barbul). În data de 14 februarie, va avea loc la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director prof. Boloş Mihai) prezentarea covorului povestitor „La fermă”, realizată de bibliotecar Mirela Avram de la Filiala „Nicolae Iorga” pentru elevii clasei pregătitoare D (înv. Iuliana Ardelean) și pentru elevii clasei pregătitoare E Step by Step (înv. Mariana Țiplea și Măriuța Marinca).

Articolul precedentSe mentine avertizarea cu privire la producerea de avalansa in Muntii Maramuresului si Muntii Gutai
Articolul următorÎn anul 2018, pe rolul Tribunalului Maramureş au fost înregistrate 6.452 de dosare noi