Anchetă în derulare în cazul vandalizării Casei Memoriale Elie Wiesel din Sighetu Marmației. Oamenii legii spun că se fac în continuare cercetări pentru identificarea autorilor și că până acum există un cerc de suspecți.

 Reprezentanții IPJ Maramureș au declarat că identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care au vandalizat casa memorială Elie Wiesel reprezintă o prioritate a polițiștilor.
”Încă din momentul în care au fost sesizați despre comiterea faptei polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au efectuat activități specifice de cercetare și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. Analizarea probelor ridicate de la fața locului a condus la conturarea unui cerc de persoane bănuite de comiterea infracțiunii, iar polițiștii continuă activitățile de investigare și documentare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta, urmând a vă informa cu celeritate în ceea ce privește rezultatele obținute”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
Potrivit legii manifestările fizice sau verbale motivate de ură împotriva evreilor, constituirea sau aderarea la organizaţii cu caracter antisemit, precum şi promovarea antisemitismului prin diverse materiale ori simboluri sunt considerate infracţiuni şi sunt pedepsite cu închisoarea.
Articolul precedentVacanță de neuitat pentru copii cu rezultate școlare deosebite, dar care provin din familii defavorizate
Articolul următorȘcoala de Vară ARE 2018 și-a deschis oficial porțile