Un bărbat care a fost condamnat pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, a ajuns după gratii pentru a-și ispăși pedeapsa.

 

Potrivit IPJ Maramureș, vineri, 6 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică băimăreni, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Gherla, pe numele unui bărbat de 38 de ani.

Acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Bărbatul a fost depus la penitenciar în vederea executării pedepsei.

 

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentConcursul „Azi Student, Mâine Antreprenor”, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați
Articolul următorBărbat din Ruscova, cu dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori