Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş informează că în cursul acestei luni au fost adoptate acte normative care au adus modificări Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Prin Legea nr. 132/11.07.2019 respectiv, Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/03.07.2019 au fost adăugate mai multe domenii de activitate în care pot fi utilizaţi zilieri în activităţi ocazionale.

”Actele normative amintite aduc modificări legate de perioada de timp în care o persoană poate lucra în calitate de zilier la unul sau mai mulţi beneficiari, precum și de faptul că activitatea poate fi prestată şi în beneficiul unui terţ în condiţiile în care între părţi este încheiat un contract de prestări de servicii. De asemenea e stipulată și introducerea unei cote forfetare de 10% în sarcina beneficiarului. Procedura de stabilire a respectivei cote forfetare se realizează ulterior printr-un ordin comun a instituţiilor abilitate”, au precizat reprezentanții ITM Maramureș.

Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş.

Articolul precedentVizită în Maramureș în cadrul a Festivalului Fotografic organizat de Global Photography Union în România
Articolul următorSesiune informativă privind legislația muncii, la Cafeneaua Oamenilor de Afaceri