De Ziua Poliției Române Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, organizează pentru elevii claselor 0 – IV, a doua ediție a Concursului de desene/felicitări cu tema: LA MULȚI ANI, POLIȚIA ROMÂNĂ!

IPJ Maramureș invită copiii să dea frâu liber creativității și să ilustreze modul în care percep ei instituția Poliției și rolul polițistului, cum ar trebui să fie lumea din jurul lor pentru ca ei să se simtă în siguranță, gânduri sau urări pentru Poliție la ceas aniversar.

Lucrările pot fi trimise prin poștă sau pot fi depuse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, din Baia Mare, str. 22 Decembrie nr. 37, până la data de 20 martie 2019.

Pe spatele fiecărei lucrări trebuie să apară vizibil: numele, prenumele elevului, școala, clasa, numele și numărul de telefon al cadrului didactic. Desenele pot fi realizate în acuarele/tempera/creion pe coală de desen de dimensiune A4. Fiecare copil poate participa la concurs cu maxim două lucrări.

La aprecierea lucrărilor se va avea în vedere: respectarea temei de concurs, originalitatea și claritatea mesajului. Premierea câștigătorilor va avea loc luni, 25 martie 2019, la Secţia de copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, câștigătorii urmând a fi anunțați telefonic.

 

Articolul precedentAna Hossu va sărbători 50 de ani de activitate artistică printr-un spectacol aniversar
Articolul următorSpitalele din subordinea Consiliului Județean vor acorda stimulente financiare lunare personalului medical de specialitate