Copiii din Sighetu Marmației cu rezultate deosebite la competiții extraoșcolare au fost premiați ieri în cadrul galei ”Încurajează performanța”. Acțiunea a fost organizată de către Daniela Onița Ivașcu, președintele PNL Sighetu Marmației.

86 de copii cu rezultate deosebite  la competițiile extrașcolare la nivel național și internațional din diferite domenii au fost răsplătiți pentru munca depusă și pentru ambiția de care au dat dovadă.

”Este un eveniment pe care l-am gândit în 2013 și se numește Încurajează performanța, a ajuns la a V-a ediție și vizează copiii cu performanțe extrașcolare din municipiul Sighetu Marmației. În cadrul galei Încurajează performanța vor fi premiați 86 de copii cu performanțe extrașcolare, de la sport, șah, dans, vioară, canto. Criteriile pe care au fost aleși acești copii au fost premiile naționale și internaționale pe care le-au obținut”, a precizat Daniela Onița Ivașcu, organizator.

Prin acest proiect Daniela Onița Ivașcu spune că își dorește să îi încurajeze pe copiii talentați din Sighet.

”Proiectul Încurajează performanța este un pariu pe care l-am câștigat cu propria-mi persoană. În 2013 când aveam doar 13-14 copii în cadrul galei, astăzi sunt 86, am gândit această acțiune pentru copiii care obțin perormanțe extrașcolare și nu sunt cuprinși de către autoritățile locale în cadrul unei gale de premiere. Pentru că acești copii au performanțe naționale și internaționale m-am gândit că ar fi frumos să facem un gest simbolic prin care să fie evidențiați”, a adăugat Daniela Onița Ivașcu.

”Iată că în pargul sărbătorilor de iarnă, într-un an în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, acum ne bucurăm de realizărilor copiilor noștri în activitățile extrcurriculare. Se împlinesc 5 ani de când din inițiativa doamnei Dana Onița Ivașcu la Sighetu Marmației îi sărbătorim pe copiii care obțin rezultate deosebite în activitățile extracurriculare. Este un lucru extraordinar pentru că se demonstrează an de an că Sighetul are copii de mare talent. Se vede că atât profesorii cât și părinții asigură toate condițiile ca toți copiii să aibă posibilitatea să se afirme”, a mărturisit Dorel Todea, manager Centrul Cultural Sighetu Marmației.

Copiii care au fost premiați în cadrul acestei gale au avut parte de mai multe surprize din partea organizatorilor iar o parte din ei au pregătit și un moment artistic sau o demonstrație din sportul pe care îl practică și în care excelează.

Seara s-a încheiat abia după ce fiecare copil a primit și un cadou.

Articolul precedentÎn 24 de localități nu e curent, sunt afectați aproape 2.600 de consumatori
Articolul următorPregătiri pentru cea de-a 50-a ediție a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia”