Luni, 8 iulie, echipa feminină de handbal a CS Minaur s-a reunit pentru startul pregătirilor noului sezon. Au fost prezente la reunire 15 dintre cele 19 handbaliste ale echipei, patru dintre fete lipsind motivat: Andreea Popa și Eva Kerekes (în pregătire cu lotul Under 19 care va participa la Europenele de la Gyor), Larisa Tămaș (este la Campionatele Europene Universitare), Helena Rysankova (control medical, va veni miercuri la pregătiri).
Lotul CS Minaur pentru sezonul 2019-2020
- Portar: Ana Maria Măzăreanu, Cristina Enache, Cristina Ciaușescu
- Extremă stânga: Camelia Hotea, Oana Cîrstea, Eva Kerekes
- Inter stânga: Sylwia Lisewska, Maria Shteriova, Larisa Tămaș
- Centru: Roxana Szolosi, Anna Ivanenko, Andreea Popa
- Inter dreapta: Paulina Mesna (FOTO), Helena Rysankova, Anca Polocoșer
- Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu
- Pivoți: Yaroslava Burlachenko, Oana Bondar, Mădălina Conache
- Antrenori: Costică Buceschi, Magdalena Kovacs, Claudia Cetățeanu
Au plecat în această vară opt jucătoare: Andreea Tecar (HC Zalău), Andreea Taivan (SCM Gloria Buzău), Adriana Medvedova (Tenerife), Alexandra Orșivschi (SCM Craiova), Luciana Popescu (CSM Slatina), Andreea Năstasă, Petruța Argyelan (va fi împrumutată), Andreea Lipară.
În perioada 9-13 iulie vor avea loc teste fizice în Baia Mare (10-11 iulie vizita medicală la Policlinica sportivă). Urmează un stagiu de pregătire fizică generală, între 15 și 20 iulie.
Primul meci de pregătire va fi pe 26 iulie, în Ungaria, cu Kisvarda Master Good SE, urmând ca revanșa cu echipa maghiară să aibă loc pe 2 august în Baia Mare. În 7 august este prevăzut un meci cu “U” Cluj Napoca în deplasare, după care urmează un turneu la Michalovce (Slovacia), Memorialul Tomas Jakubco – ediția 25 (participă GVM Europe Vac – Ungaria; Metraco Zaglevie Lubin – Polonia; Iuventa Michalovce).
În 17-18 august, CS Minaur va participa la un turneu la Cisnădie, apoi în perioada 22-24 august va avea loc Trofeul Minaur, ediția a III-a, unde alături de Minaur vor mai fi prezente echipele Măgura Cisnădie, Iuventa Michalovce și “U” Cluj Napoca.
Campionatul Ligii Florilor va începe în 31 august, dată la care CS Minaur are programat un joc pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.