????????????????????????????????????

Cea de a doua ediție a proiectului educațional ”Arta de a conduce” s-a desfășurat în holul Palatului Administrativ, astăzi, 29 octombrie a.c., unde au fost premiați elevii selectați să ocupe pentru o zi funcția de prefect al județului Maramureș, președinte al Consiliului Județean Maramureș și inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

În cadrul acestui proiect educațional au participat până acum peste 1000 de elevi. Elevii selectați în etapa a doua a proiectului pentru a ocupa aceste funcții și-au desfășurat activitatea împreună cu reprezentanţii instituţiilor amintite, au acumulat cunoștințe și abilități, dar în același timp au avut oportunitatea de a lua decizii și de a se confrunta cu problemele care apar pe parcursul desfășurării activității din instituție, după cum ne-au informat reprezentanţii Prefecturii Maramureş.

Proiectul are rolul de a promova creșterea gradului de implicare civică a adolescenților și tinerilor prin asumarea de responsabilități în domeniul politicilor publice, implementate de instituții deconcentrate, administrative şi educaționale și-au adus contribuția directori de unități de învățământ liceal, consilieri educativi, diriginți, profesori, dar și părinți.

Elevii selectați în a doua etapă a proiectului sunt: ”Prefect pentru o zi” – elevul Mihai Lăcătuș de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare; ”Președinte CJ pentru o zi” – elevul Darius Boitor de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare; ”Inspector școlar general pentru o zi” – elevul Ionuț Caba de la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare.

Toți cei trei elevi au primit din partea conducătorilor celor trei instituții publice plachete, iar directorii unităților de învățământ implicate în proiect diplome.

Articolul precedentMaramureșean reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a agresat 3 tineri
Articolul următorTURNEUL SPERANȚELOR: Victorie pentru selecționata Maramureșului în meciul împotriva Sălajului