Un bărbat din Maramureș a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, după ce a deposedat prin violență o persoană de telefonul mobil. Potrivit procurorilor, bărbatul este recidivist.

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus vineri, 22 ianuarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă comisă în stare de recidivă.

„La data de 21.01.2021, faţă de numitul V.R. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 21.01.2021, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în zona Piața Izvoarele de pe raza municipiului Baia Mare, inculpatul V.R. a deposedat-o, prin exercitarea de acte de violență, pe persoana vătămată Z.I. de un telefon mobil marca Samsung Galaxy A50; persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni care au necesitat un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale și un prejudiciu în cuantum de 1400 lei, recuperat.

La data de 22.01.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare”, au transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentRaluca Turcan: „Începem procesul de recalculare a pensiilor pe o nouă lege”
Articolul următorMarius Viorel Stanciu, omul lui Nicolae Bădălău și Toma Petcu, dă atacul la banii Transelectrica