Un tânăr din Maramureș s-a ales cu ordin de protecție, emis pe numele său de polițiștii bistrițeni, după ce și-a amenințat fosta iubită.

 

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui tânăr de 26 de ani, din Cicărlău, județul Maramureș.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin plângere de către o tânără din comuna Șieu-Măgheruș, cu privire la faptul că fostul concubin, de la finalul lunii aprilie și până în prezent i-ar fi adresat amenințări prin intermediul rețelelor de socializare și telefonic, de natură să-i provoace o stare de temere.   

În urma intervenției polițiștilor a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 26 de ani, fiind totodată întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de amenințare.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentTermenul până la care poate fi folosit cardul de energie pentru plata facturilor. Anunţul făcut de Marcel Boloș
Articolul următorPrima convenție a Clubului de Presă, de Ziua Mondială a Libertății Presei – Cine face parte din Consiliul de Onoare