Sâmbătă, 30 martie, în intervalul orar 20,30-21,30, în peste 70 de localităţi din 33 de judeţe ale ţării, se va derula cea de a patra ediţie a evenimentului “Ora Pământului”, organizat de Programul Naţional Cantus Mundi.

În judeţul Maramureş, evenimentul va fi sărbătorit de peste 600 de copii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi: peste 100 de copii vor cânta în curtea Şcolii Gimnaziale “George Coşbuc” Baia Mare, simultan cu peste 500 de copii din Baia Sprie care se vor strânge în faţa bisericii greco-catolice “Sfânta Maria” Baia Mare.

Începând cu ora 20,30 corurile de copii Cantus Mundi vor interpreta cântece special selectate pentru acest moment şi, în acelaşi timp, se va întrerupe iluminatul în zonele respective. În 2018, peste 10.000 de copii din toată ţara, membri ai programului naţional, au sărbătorit evenimentul prin cant coral şi implicare în abordare civilă a problemelor cauzate de schimbările climatice şi de extra-consumul de energie. Programul Naţional Cantus Mundi, direcţie a Corului Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, este cel mai mare proiect de integrare socială prin muzică din România.

Articolul precedentŞi ei au donat sânge!
Articolul următorUn consilier județean cere implicare pentru construirea podului de beton peste Tisa