În perioada 26 octombrie – 2 noiembrie, personalul ISU Maramureș a efectuat 34 de intervenții, aproape jumătate fiind incendii. Aproximativ o treime dintre incendii au avut drept cauză acțiunea intenționată.

 

 

Din numărul total al intervențiilor, 16 au fost la localizarea și lichidarea incendiilor, 17- la alte situații de urgență , respectiv 1- alte intervenții. Dintre incendii, 4 au izbucnit în gospodăriile cetățenești, cu 3 incendii la locuințe și anexe, respectiv 1- pe terenuri ale cetățenilor aflate în afara perimetrelor gospodăriilor, potrivit ISU Maramureș.

Din totalul incendiilor, 5 au avut drept cauză acțiunea intenționată, 4- sudura, 3 au izbucnit din cauza coșurilor de fum necurățate sau defecte, 2- cenușa, jarul sau scânteile căzute din sistemele de încălzire și câte una- jocul copiilor cu focul, respectiv defecțiuni tehnice de exploatare.  

Pentru că instalațiile de încălzire vor fi tot mai solicitate în perioada următoare, vă reamintim câteva din ele mai importante măsuri de prevenire a incendiilor legate de exploatarea sobelor și a coșurilor de fum:

  • înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
  • se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba;
  • sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
  • este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
  • în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică, având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • cenuşa şi jarul provenite de la sobe trebuie să fie depozitate într-un loc special amenajat;
  • verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se efectuează numai de către persoane specializate;
  • coşurile, burlanele şi canalele de fum trebuie să fie izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
  • în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBărbat din Neamț, reținut de procurorii DIICOT Maramureș, pentru pornografie infantilă, corupere sexuală și șantaj
Articolul următorRecord de cazuri la ATI: Peste 1 900 de pacienți internați