În primele 7 luni ale acestui an, în județul Maramureș s-au înregistrat 317 cazuri de violență în familie, cu 60 de cazuri mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul acestora a început să crească în luna mai, când s-au înregistrat 45 de cazuri, ajungându-se în luna iulie la 73 de cazuri, cu 35 mai multe față de luna iulie a anului trecut, transmite IPJ Maramureș.
În luna iulie s-au înregistrat, în medie, cel puțin două cazuri pe zi, în timp ce în lunile precedente tendința a fost, în medie, de un caz pe zi.
Cele mai multe cazuri de violență în familie au fost sesizate în mediul urban, acestea având loc de obicei în intimitatea căminului.
În ceea ce privește reprezentarea geografică a situațiilor de violență în familie, cele mai multe cazuri se înregistrează în municipiul Baia Mare, o explicație este și numărul mare de locuitori, precum și în zonele Sighet și Codru.
Potrivit IPJ Maramureș, pentru a veni în sprijinul victimelor, polițiștii care au intervenit la cazurile sesizate, au emis 123 de ordine de protecție provizorii, majoritatea, 96%, la solicitarea victimei, iar mai bine de jumătate dintre acestea au fost transformate de instanță în ordine de protecție.
„Județul Maramureș nu se situează chiar printre primele 10 județe cu cele mai multe sesizări, totuși în partea superioară a clasamentului.
O cauză a creșterii numărului sesizărilor violenței în familie este perioada pe care o traversăm din cauza problemelor pe care le aduce pandemia cu care ne confruntăm, probleme atât de ordin personal cât și de ordin economic și social. Pe lângă faptul că oamenii au fost constrânși să petreacă mai mult timp împreună, fapt ce pe unele cupluri le-a apropiat, iar pe altele le-a dezbinat, vin și problemele de ordin financiar, pierderea unor locuri de muncă, câștiguri mai mici, consumul de alcool„, mai precizează sursa citată.
Victimele violenței în familie pot solicita sprijin prin apelul unic de urgență atunci când viața și integritatea lor fizică este pusă în pericol. Pot depune o plângere la poliție și ulterior, dacă în momentul abuzului nu au avut curajul să o facă.
De asemenea se pot adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, care le poate pune la dispoziție locuințe protejate, consiliere psihologică și vocațională și Centrului Social Tranzit destinat victimelor violenței domestice care la rândul lor oferă victimelor locuințe protejate, consiliere psihologică, vocațională și juridică.