Poliţişti, reprezentanţi silvici şi jandarmi au acţionat pentru protejarea fondului forestier, dar şi pentru depistarea şi sancţionarea celor care comit ilegalităţi în domeniul silvic. În urma verificărilor au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 218,33 mc materiale lemnoase.

În perioada 12 – 15 iulie poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic. Activitățile, care au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase, s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din Sighetu Marmaţiei, Borşa, Târgu Lăpuş şi cei din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat nereguli la două societăţi comerciale, cu sediul social în Săliştea de Sus şi Groşii Ţibleşului. Pentru că nu deţineau documente legale de provenienţă, cele două societăţi au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 21 000 de lei, iar ca măsură complementară poliţiştii au dispus confiscarea a 216 mc material lemnos. Valoarea lemnului confiscat este de aproximativ 70 000 de lei”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au depistat un bărbat din Borşa care transporta ilegal 2 mc lemn. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2 000 de lei iar lemnul a fost ridicat în vederea confiscării.

 

 

Articolul precedentSe fac investiții importante în comuna Giulești din județul Maramureș
Articolul următorReparații în așteptare pentru Podul de la Grădina Morii din Sighet. Circulația pe pod este restricționată de o lună