Investiții importante se vor face în perioada următoare în comuna Giulești, județul Maramureș. Recent primarul Laurențiu Batin a semnat doua contracte pentru modernizarea căminului cultural, dar și pentru amenajarea a două terenuri de sport. 

Un contract pe fonduri europene a fost semnat în13 iulie de către primarul comunei Giulești, Laurențiu Batin. Contractul, în valoare de 330.000 de euro, se referă la renovarea și modernizarea căminului cultural din Berbești. Potrivit reprezentanților administrației publice locale în Giulești urmează să fie implementat un alt proiect pe fonduri europene în momentul în care se vor finaliza procedurile de intabulare a terenului aferent.  De asemenea vor fi modernizate din alte surse de finanțare și căminele culturale din satele Ferești și Mănăstirea.
Tot în luna iulie primarul comunei Giulești a semnat și un contract pe fonduri europene pentru proiectul privind construirea a două terenuri de sport sintetice multifuncționale, cu nocturnă, la standarde europene, unul în Giulești, iar celălalt în Berbești.
Articolul precedentAducţiunea de gazul mai aproape de locuitorii Maramureşului istoric, cel puţin pe hârtie
Articolul următorPoliţiştii maramureșeni au confiscat lemn în valoare de 70 000 de lei şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 23 000 de lei