Pompierii militari maramureșeni au intervenit duminică la un incendiu de fond forestier semnalat pe Valea Vaserului, în zona Vârfului Greabăn.

 

La fața locului au acționat doi ofițeri și cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere 6 x 6, din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus. În sprijin au acționat și angajați ai unui composesorat silvic din zonă. Forțele de intervenție au fost coordonate de către lt.col. Pițiș Marian, inspectorul șef al I.S.U. Maramureș.

Comanda inspectoratului a solicitat, cu aprobarea Departamentului pentru Situații de Urgență, o aeronavă în sprijin, pentru localizarea și lichidarea incendiului, deoarece zona în care se manifesta acesta, situată la aproximativ 10 kilometri de orașul Vișeu de Sus, la o altitudine de circa 1400 de metri, este inaccesibilă pe cale terestră.   

Ca urmare a solicitării, o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale a efectuat ieri patru misiuni de stingere. 

 

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentVulnerabilități severe pentru iPhone, iPad, iPod și Mac
Articolul următorPNRR: Ghidul pentru construirea de instalații de reciclare a deșeurilor în consultare publică!