Polițiștii maramureşeni au emis azi, 11 ianuarie, primul ordin de protecție provizoriu în baza legii care le permite această măsură, intrată în vigoare în 28 decembrie 2018. Ordinul provizoriu de protecţie a fost emis împotriva unui băimărean în vârstă de 20 de ani.

Astăzi, la sediul Poliţiei municipiului Baia Mare s-a prezentat o tânără de 23 de ani, care a sesizat că la data de 09 ianuarie a fost agresată fizic de nepotul său, iar la data de 11 ianuarie acesta a ameninţat-o cu moartea. Victima are certificat medico-legal care atestă leziunile suferite în urma agresiunii.

Conform evaluării riscului poliţiştii au constatat că victima are nevoie de o măsură urgentă de protecţie şi au emis ordinul provizoriu de protecţie. Astfel, băimăreanul a fost obligat să părăsească locuinţa, având totodată  interdicţia de a se apropia de victimă la o distanţă mai mică de 300 de metri. De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

Reamintim că ordinele de protecție date de polițiști sunt valabile pe o perioadă de cinci zile. Dacă victimele vor prelungirea acestor ordine, atunci trebuie să se adreseze instanțelor de judecată competente în acest sens.

Articolul precedentPosturi scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş
Articolul următorRaportul auditului financiar făcut la Primăria Sighet