”Președintele PSD Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, și-a însușit punct cu punct mesajele cu manipulări grosolane ale partidului și consideră că protestatarii din Piața Victoriei au primit ce au meritat, iar brava Jandarmerie și-a făcut datoria și merită aplauze la scenă deschisă. Când citești doar punctajele de partid riști să cazi în ridicol și să fii dezinformat.

Dacă Gabriel Zetea ar fi urmărit ultimele evoluții, ar fi aflat că în mod oficial reprezentanții Jandarmeriei au recunoscut că multe imagini în care jandarmii atacă nejustificat persoane pașnice nu le fac cinste. Și ar fi aflat că fata aceea din Jandarmerie, pe care colegii au lăsat-o pe mâna ultrașilor, le-a reproșat colegilor ei că au dus-o și au lăsat-o în zona aceea. Iar fata este bine, urmează să fie externată, în vreme ce alți tineri, loviți brutal de jandarmi, au fost operați și urmează să mai petreacă ceva timp în spital. Sutele de oameni răniți de jandarmi nu merită însă niciun cuvânt de compasiune nici de la Zetea, nici de la colegii săi de partid, deși singura lor vină e aceea că participau la un protest pe care PSD s-a străduit din răsputeri să-l transforme într-unul violent.

Românii aceia, care îndrăznesc să conteste puterea PSD, nu există pentru partidul-stat. Ar fi aflat de asemenea Gabriel Zetea și că foarte mulți ziariști au fost bătuți sau agresați, deși aveau legitimațiile de presă la vedere și le-au precizat jandarmilor că sunt ziariști și că nu fac altceva decât să relateze ce se întâmplă în Piața Victoriei. Și ar fi aflat și mesajele externe, transmise și de cancelarul Austriei și de reprezentanții Comisiei Europene, care condamnă reacția violentă la adresa unor proteste pașnice. Din păcate, Gabriel Zetea își limitează lectura la punctajele primite de la partid și atunci transmite mesaje confuze, în care se contrazice singur, ba înfierându-i pe protestatari, ba asigurându-i de respectul lui. Credibilitatea mesajului transmis de Gabriel Zetea, „un mândru membru al Partidului Social Democrat în patria mea România” cum se definește liderul PSD Maramureș, este la cote de avarie, iar maramureșenii știu exact ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, pentru că unii dintre ei au fost acolo, au fost martorii violențelor comise la ordinul PSD și au simțit pe pielea lor ce înseamnă forța unui partid care vrea să înăbușe orice formă de protest. Domnule Zetea, maramureșenii nu mai pot fi nici mințiți, nici manipulați, pentru că realitatea în care trăim nu e cea din punctajele pe care le primiți de la partid.”

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș

Articolul precedentCâinele poliţist Snow e „antitabac”: a mirosit rapid ţigările de contrabandă ale unui bărbat aflat în zona Pieţei Izvoarele din Baia Mare
Articolul următorPregătiri pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului