A fost făcută publică prima imagine realizată în observatorul astronomic al Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Este vorba despre M13 – unul dintre cele mai cunoscute obiecte Messier, un catalog care conține peste o sută de obiecte cerești accesibile cu telescoape mici. 

Messier 13 este un roi globular aflat la 22.000 de ani lumină distanță. Într-un volum relativ mic se înghesuie câteva sute de mii de stele. Roiurile globulare se găsesc distribuite în haloul galaxiei noastre, ele fiind formațiuni foarte vechi.

Imaginea roiului a fost obținută cu o cameră specială, atașată la un telescop. Timpul de expunere a fost de 120 de secunde, a explicat profesorul Lucian Stoian, conducătorul Cercului de Astronomie din cadrul Colegiul Național „Vasile Lucaciu”.

Sursa foto: Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” – Facebook

Articolul precedentRâul Vișeu este amenajat împotriva inundațiilor, în regim de urgență, în localitatea Vișeu de Sus
Articolul următorCS DRAGONUL BAIA MARE: Seminar de pregătire cu un campion mondial și european la Tull