În urma unui proiect de hotărâre al Consiliului Județean Maramureș, privind Școala Populară de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare au apărut zvonuri cum că aceasta s-ar defiinţa. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş susţin însă că acest lucru nu se va întâmpla. De fapt este vorba despre comasarea prin absorbție a Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Astfel, Școala Populară de ”Arte Liviu” Borlan nu va mai fi o entitate juridică de sine stătătoare, ci va deveni parte a Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan”, cu un șef care va conduce această secție.
Programa pentru anul școlar 2019 – 2020 va fi stabilită în vara acestui an, însă și noua organigramă prevede tot 19 posturi de profesori, câți sunt în prezent, cu mențiunea că se dorește scoaterea la concurs a posturilor aflate în prezent la plata cu ora, pentru a fi ocupate de profesori titulari.
Clădirea în care își desfășoară activitatea Școala de Arte ”Liviu Borlan” rămâne cu aceeași întrebuințare educațională, iar elevii înscriși la diferite specializări nu vor avea de suferit, diplomele de absolvire eliberate la finalul anilor de studiu de către Ministerul Educației Naționale fiind aceleași ca și până în prezent, iar cursurile se vor desfășura, și de anul viitor, în aceleași spații.

Mai mult, pentru a nu fi afectată programa educațională a anului școlar 2018 – 2019, profesorii vor rămâne pe funcții până la 1 iulie 2019, urmând ca, în noua organigramă, să opteze pentru un post similar în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan”. Posturile vacante vor fi scoase la concurs, iar în cazul profesorilor titulari, aceștia vor fi transferați, cu acordul lor, pe noua structură.
Profesorii vor trebui să aibă studii superioare aceasta fiind de altfel o condiţie pentru a se putea înscrie la concurs.

Un singur manager pentru cele două instituţii!
În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se arată că cele două instituții de cultură au asemănări și trăsături comune, respectiv promovează valorile culturale, artistice, tradiționale și contemporane, autohtone și universale, pe plan comunitar, național și internațional, prin intermediul spectacolelor, prin activitatea de instruire, formare și educație permanentă, precum și prin inițierea și desfășurarea proiectelor și a programelor cultural artistice, în vederea formării, educării și dezvoltării personale.
Prin această reorganizare va putea fi elaborat și gestionat un singur buget de venituri și cheltuieli, existând o mai bună organizare și distribuire a sarcinilor și atribuțiilor, astfel încât să se obțină rezultate optime pe toate tipurile de activități. Se reduc astfel şi posturile de conducere la un singur manager și un singur cotabil-șef, însă contabilul-șef de la Școala Populară a acceptat deja să fie mutat ca și contabil în noua structură. Noul manager care va fi desemnat în maxim 120 de zile de la adoptarea hotărârii de Consiliu Județean se va ocupa să aplice această organigramă.
Articolul precedent( FOTO) Ziua Independenței, a Victoriei și a Europei, sărbătorită la Sighet
Articolul următorElicopter prăbușit în Săpânța