Un bărbat din Baia Mare s-a ales cu dosar penal după ce și-a amenințat soția, cu care se află în divorț. În plus, polițiștii au emis împotriva acestuia un ordin de protecție provizoriu.

 

Polițiștii de ordine publică băimăreni au fost sesizați joi noaptea, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Vlad Țepeș din municipiu are loc un scandal.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 40 de ani din Baia Mare, care a relatat faptul că, în cursul săptămânii, ar fi fost amenințată de soțul ei, cu care se află în proces de divorț și care nu mai locuiește cu aceasta de aproximativ șase luni.

Acesta nu se afla la fața locului, dar polițiștii l-au identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani din Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureș.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBărbat din Vișeu de Sus, cu dosar penal! Era beat la volan și a provocat un accident rutier
Articolul următorDescoperire alarmantă: Cu ce este înlocuit ficatul din conservele de pate cu ficat de porc