În data de 30 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, împreună cu colegii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Petea, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră au depistat, pe raza localității de frontieră Petea, doi cetățeni străini.
Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul instituţiei în vederea continuării cercetărilor.În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățeni din Siria, în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, solicitanţi de azil în România.
Persoanele în cauză au declarat faptul că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi cetăţeni sirieni au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş.
Sursa: Realitatea de Satu Mare