388 de autovehicule pentru transport persoane sau marfă controlate de poliţiştii maramureşeni în cadrul acţiunii europene TRUCK&BUS

pol
Depăşirea limitelor de viteză, neutilizarea centurii de siguranţă şi nerespectarea timpilor de odihnă şi conducere – sunt doar câteva dintre neregulile constatate de poliţiştii maramureşeni implicaţi în acţiunea europeană Truck&Bus.
Acţiunea, desfăşurată pe tot parcursul săptămânii trecute, a avut ca scop reducerea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă. Polițiștii au verificat 388 autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, sau destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.IPJ Maramureș:
”Echipajele de poliţie care au acţionat pe şoselele din Maramureş au verificat 109 autovehiculele destinate transportului public de persoane și 279 autovehicule destinate transportului de marfă. În total, pentru neregulile constatate, s-au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale: 26 în cazul şoferilor care conduceau autovehicule transport persoane şi 86 şoferilor care conduceau autovehicule destinate transportului de marfă. 37 de şoferi au fost sancţionaţi pentru că au condus cu viteză peste limita legală, 24 pentru că nu au utilizat centura de siguranţă, opt pentru că nu au respectat timpii de odihnă şi conducere iar restul pentru alte abateri.”
Ca măsură complementară, poliţiştii au retras trei certificate de înmatriculare şi au reţinut un permis de conducere. Activităţile de control s-au desfăşurat, simultan, în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
Citește și:
- 20:19 - Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, huiduit și evacuat de jandarmi de la manifestația pro-Bolojan din Piața Victoriei
- 19:37 - Lia Olguța Vasilescu, atac devastator la Bolojan: „N‑o fi fost și o oglindă în cămară, să vadă că șobolanul cel mare are o singură sprânceană și se uită încruntat?”
- 19:26 - Congresul SUA îl critică pe Donald Trump: „Nu-l mai lăsa pe Putin să te influențeze”
- 19:06 - Șeful FBI acționează în instanță revista The Atlantic: acuzații de informații „fabricate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














