A început distribuirea merelor în școlile din Maramureș

mere
Începând cu data de 9 mai, preșecolarii și elevii din Maramureș primesc și mere, prin Programul pentru școli al României. Consiliul Județean Maramureș gestionează, la nivelul județului, acest program care prevede acordarea gratuită de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate şi de produse de panificaţie, în limita unei valori zilnice stabilite pentru preşcolari, respectiv elevi. De această măsură beneficiază preşcolarii din grădiniţele cu program normal de patru ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate, dar pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular.
Pentru derularea Programului pentru școli al României în anul școlar 2018-2019 în urma procedurii de achiziție publică s-au încheiat șase contracte subsecvente. Lotul 1, prin care se distribuie lapte UHT, acoperă întregul județ, în timp ce lotul 2 se referă la distribuția merelor la nivelul Maramureșului. Loturile 3, 4, 5 și 6 asigură produse de panificație. Pe parcursul unei săptămâni, unui preşcolar/elev i se acordă 3 porţii de lapte UHT (în zilele de luni, marți și miercuri), 5 porţii produse de panificaţie corn și biscuiți (în zilele de luni, marți și miercuri preșcolarii și elevii primesc corn, iar joi și vineri li se distribuie biscuiți) și două porţii de fructe/ mere, în zilele de joi și vineri, începând din data de 09.05.2019. Livrarea în instituțiile de învățământ din județul Maramureș se face zilnic, săptămânal sau trisăptămânal, conform ,,Graficelor de livrare’’, parte din caietul de sarcini asumat la licitație. Implementarea contractelor se derulează în condiții normale.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
_a3e751f258.webp)










