Alcool, accident și agresiune în Baia Mare

Alcool, accident și agresiune în Baia Mare
Alcool, accident și agresiune în Baia Mare
Ieri, în jurul orei 11.00, în urma unei sesizări prin apel S.N.U.A.U. 112 , poliţiştii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Colonia Topitorilor din municipiu.
La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Baia Mare, care conducea un autoturism, a pătruns cu intenție pe contrasens unde a intrat în coliziune cu alt autoturism care era condus din sens opus de către un bărbat de 36 de ani din oraş.
În urma impactului, autoturismul care a fost acroşat a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp pentru iluminat stradal. Ulterior, bărbatul de 45 de ani s-a deplasat la autoturismul condus de celălalt bărbat de 36 de ani, pe care l-a agresat. Acesta a fost transportat de către un echipaj medical la Spitalul Județean din Baia Mare pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul şoferului de 45 de ani și de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt şofer, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











