Actualitate· 1 min citire

Autospeciale noi în dotarea IPJ Maramureş

21 oct. 2020, 05:59
Actualizat: 21 oct. 2020, 05:59
Autospeciale noi în dotarea IPJ Maramureş

Autospeciale noi în dotarea IPJ Maramureş

Articol scris de Adrian Loghin

IPJ Maramureş a primit 116 autovehicule

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a primit ultimul lot de autospeciale, astfel încât, pe parcursul acestui an, instituţia noastră a fost dotată cu 116 astfel de autovehicule. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului auto al Poliţiei Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Autospecialele care au intrat în dotarea structurilor operative vor fi folosite în activităţi zilnice şi vor contribui în mare măsură la creşterea mobilităţii poliţiştilor, transportul efectivelor de poliţie, făcându-se mai rapid, în condiţii de siguranţă, în întreaga zonă de competenţă teritorială.

Au fost distribuite în dotarea I.P.J. Maramureş 59 Dacia Logan, 56 Dacia Duster şi un Mercedes Benz Vito Tourer.

A cestea au dotări specifice muncii operative, sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare.

Autospecialele au fost distribuite Serviciului Rutier, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Poliţia Transporturi Feroviare, structuri asigurate logistic, Poliţii orăşeneşti şi la Secţii de Poliţie Rurală.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş sunt în permanenţă la datorie pentru asigurarea unui climat de siguranţă a cetăţeanului.


Sursa: Realitatea de Maramures

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate